1 UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC ACTIVITĂŢILE EXTRAŞCOLARE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ COORDONATOR STIINTIFIC Conf. univ.doc. Petrescu Ana Maria Canditat: Badea (Ivan) Elena Aura 2 CUPRINS INTRODUCERE........................................................................................................p. 3 CAPITOLUL I – CREATIVITATEA- DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI PSIHOPEDAGOGICE LA VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ…………………………………p. 5 1.1. Creativitatea: concept, definiții, particularități……………………………………p. 5 1.2. Factorii structurali ai creativității………………………………………………...p. 9 1.3. Structura creativității: produs, proces, personalitate creatoare…………………..p. 17 1.4. Natura, structura actului creator și tipurile acestui………………………………p. 20 CAPITOLUL II - ACTIVITĂŢILE EXTRAŞCOLARE ŞI ROLUL LOR ÎN FORMAREA CREATIVITĂŢII LA ŞCOLARII MICI…………………………………p. 24 2.1. Activitățile extraşcolare: concept, definiții, particularități, funcții…………………….p. 24 2.2.Activitățile extraşcolare, formă de realizare a educației formale, nonformale, informale………………………………………………………………………………..… …p. 29 2.3.Aϲtivitățilе еxtrașϲоlarе, modalitate dе ocdеzvоltarе a ϲrеativității elevilor din ȋnvățământul primar…………………………………………………………………………...p. 34 CAPITOLUL III - CERCETAREA EXPERIMENTALĂ-FORMAREA CREATIVITĂŢII ŞCOLARII MICI PRIN INTERMEDIUL ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE…………………………………………………………………..………p. 38 3.1 Motivația alegerii cercetării experimentale……………………………………….p. 38 3.2. Experimentul metodologic - aspecte generale……………………………………p. 38 3.2.1. Obiective………………………………………………………………………..p. 38 3.2.2. Ipoteza de lucru…………………………………………………………………p. 39 3.2.3. Metodologia de cercetare…………………………………………………….…p. 39 3.3. Desfăşurarea cercetrii şi ȋnregistrarea rezultatelor ……………………………....p. 40 3.4. Analiza rezultatelor obținute……………………………………………………..p. 51 3.5. Concluziile cercetării……………………………………………………………..p. 60 CONCLUZII…………………………………………………………………………p. 62 BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….p. 64 3 INTRODUCERE Societatea şi dezvoltarea ei evoluează şi se menține atâta timp cât permanent se adaugă ceva nou la elementele pre-existente. Inovația unor valori noi presupune garanția unei evoluții rentabile. Creativitatea constituie un subiect actual, cercetat şi analizat ȋn cadrul ştiințelor educației. Ea reprezintă totodată şi o preocupare continuă din partea cadrelor didactice de a o valorifica promovând modele noi, ținând cont de faptul că evoluția şi ȋmbunătățirea omului depind ȋn mare măsură de actul creator. Alături de toate celelalte calități, creativitatea ca proces poate fi instruită, condusă spre performanță şi valorificare. Valorificarea creativității impune exercitarea unui anume efort conştient prin care are loc ȋnsuşirea şi modelarea acesteia ȋn acțiuni instituționale, formale, informale, nonformale zi de zi. Aşa cum este normal, cultivarea şi formarea creativității reprezintă una dintre obiectivele fundamentale ale şcolii de azi, ei revenindu-i sarcina de a crea situații stimulatoare din punct de vedere material sau spiritual. „Şcoala de azi are menirea de a ieşi (mult mai mult decât până acum) în întâmpinarea cerinţelor de mâine; aceea de a pregăti generaţia tânără pentru trecerea de la era consumului la era creaţiei” (Hagău, Onofrei, Pădure, 2002, p. 156). Motivată de dorința de a descifra cât mai multe aspecte care fundamentează fenomenul creativității la şcolarii mici, atât sub aspect teoretic cât şi practic, am evidențiat aceste abordări prin intermediul lucrării “Dezvoltarea creativităţii şcolarului mic prin implicarea în activităţile extraşcolare”. Lucrarea care poartă acest titlu este elaborată prin intermediul a două capitole de teorie şi unul de practică. Astfel cele două capitole teoretice evidențiază aspecte ce privesc două concepte fundamentale vârstei şcolare mici: creativitatea şi activitățile extraşcolare, concept, caracteristici, particularități, forme de manifestarea şi realizare, precum şi relația dintre ele. În cadrul capitolului de cercetare pedagogică, capitolul ȋn care voi aplica teoria ȋn practică, am urmărit formarea creativităţii şcolarii mici prin intermediul activităţilor extraşcolare, ȋn care am derulat etapizat activitățile. Voi evidenția ȋn acest mod misiunea ȋnvățământului de a-i forma pe elevi din punct de vedere psihointelectual, fizic, afectiv, creativ pentru integrare social cât mai eficientă. Amplitudinea finalităţilor educaţionale sunt uşor realizabile ȋn măsura ȋn care se îmbină 4 activităţile curriculare cu cele extracurriculare. În acest fel, urmărind dezvoltarea creativității prin intermediul activităților extracurriculare se ține cont de identificarea și cultivarea raportului optim dintre capacități, aptitudini, ȋndemânarea, valorificarea unui stil de viață civilizat, alături de stimularea comportamentului creativ în domenii variate. În demersul activitățiilor din școală “elevii ȋnvață să folosească surse informaționale diverse, să întocmească colecții, să sistematizeze date, să se dezvolte creativ, învață să învețe, se autodisciplinează, se eliberează de tirania profesoratului” (Noica, 1990, p. 8). 5 CAPITOLUL I CREATIVITATEA- DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI PSIHOPEDAGOGICE LA VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ 1.1. Creativitatea: concept, definiții, particularități Conceptul de „creativitate” are la origine cuvântul „creare”, care presupune a plăsmui, a ȋnfăptui, a construi ceva. Ca şi concept, a fost introdus ȋn conținutul vocabularului psihologic de autorul Gordon Allport, ȋn anul 1937. El sublinia faptul că, ȋn acea perioadă, procesul creativităţii indica un complex de caracteristici proprii persoanelor, la un punct anume, potenţialul şi personalitatea creativă fiind regăsită la toți ȋnsă actualizată şi dezvoltată ȋn funcție de fiecare. “Gordon Allport, introduce termenul „creativitate” în psihologie pentru a desemna o formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalităţii, respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau trăsături temperamentale” (Hagău, Onofrei, Pădure, 2002, p.154). Utilizarea conceptului propriu-zis, pentru ȋnceput, a fost reprezentat de conceptele de descoperire, inovaţie, supradotare, invenţie, aptitudine, ȋnzestrare, geniu fantezie creatoare. Având ȋn vedere faptul că există posibilitatea ca ȋntre conceptul de creativitate şi celelalte concepte să apară unele confuzii, trebuie să subliniem unele delimitări conceptuale: - invenţia- face apel la identificarea noului adăugat celorlalte cunoştinţe şi obiecte existente deja; - inovaţia- ȋmbracă o conotaţie pragmatică şi apelează la punerea ȋn valoare şi practică a noutăţilor într-o formă caracteristică domeniului economic; - descoperirea- ține cont de dezvăluirea unor reguli şi norme stabilite deja în cadrul realității până să fie relevată sau explicată aplicarea lor teoretică; - talentul- se manifestă ca o formă superioară de satisfacere a aptitudinilor, ceea ce poate conduce la noi valori şi originale; - geniul- ȋndeplineşte forma cea mai înaltă de manifestare şi dezvoltare a aptitudinilor, remarcabil ȋn cadrul unei activități, într-o etapă istorică foarte important pentru societate, 6 având ȋn vedere importanța acesteia pentru progresul şi nivelul ridicat al gradului de originalitate ȋn cadrul cunoaşterii umane, a ştiinţei şi a tehnicii. Acest aspect, justifica argumentul neintegrării conceptului de „creativitate” ȋn dicționarele explicative, până ȋn anul 1950. Astfel, “importanţa creativităţii a fost subliniată începând cu anul 1950, după care ea a intrat în atenţia studiilor şi cercetărilor din mai multe universităţi ale lumii. Deşi foarte veche ca interes pentru ceea ce reprezintă contribuţia fiecărui individ la destinul cultural al omenirii, modul de abordare ştiinţific este de dată relativ recentă” (Popescu, 2007, p. 6). Şi Fancis Galton, în cadrul lucrării “Hereditary Genius”, a studiat conceptul de creativitate presupunând că factorul decisiv al forţei creatoare era determinat de ereditate, fără a avea ȋn vedere şi contribuţia factorilor socioeducaţionali, aşa cum va susține mai târziu, ȋn 1979, Mihaela Roco. În cadrul secolului al XVIII-lea, studiile referitoare la acest concept, şi-au axat importanța pe acțiunile proceselor intelectuale. În acea perioadă, perioada interbelică importanţa factorilor non-intelectuali era semnificativă pentru procesul creator. Aceşti factorii fiind cei: afectivi, morali şi atitudinali. Tot ȋn perioada aceluiaşi secol, autorul William Duff, în cadrul unor lucrări contemporane, a elaborat una dintre interpretările cele mai apreciate interpretări asupra creativităţii. Ipotezele cercetărilor sale s-au bazat pe analiza aspectelor ce țin de intelectul unor genii (Descartes, Platon, Shakespeare, Bacon, Newton, Berkeley). William Duff a evidențiat astfel, trei caracteristici simpliste ale minţii creatoare, considerate a fi componente esențiale ale geniului: imaginaţia, judecata, gustul. Imaginaţia- constituie facultatea mintală care conduce la emiterea unei multitudini de asociaţii noi, bazate pe compunerea sau descompunerea ideilor, prin ȋmbinarea şi reȋmbinarea lor, conturând la sfârşit la obținerea unor obiecte inexistente vreodată în natură. Judecata- oferă permisiunea combinării şi elaborării unor idei ale imaginaţie, precum şi constatarea concordanței sau neconcordanței dintre ele, reunirea aspectelor omogene sau ȋnlăturarea celor discordante, ajungând ca până în final, să fie evidențiată utilitatea şi verdicitatea invenţiilor sau descoperirilor obținute prin intermediul puterii imaginaţiei. 7 Gustul- este reprezentat de simţul intern prin intermediul căruia să se delimiteze ideile reale de cele ireale, cele frumoase de cele urâte sau decente de cele absurde. Psihanaliştii, începând cu Freud, susțineau rolul inconştientului pentru procesul creator privindu-l drept un sediu al pulsiunilor structurate în raport cu anumite forţe dinamogene. Kurt Lewin şi Pierre Janet preciza totodată şi rolul presiunilor şi al tendinţelor în cadrul activității mentale, iar Théodule-Armand Ribot privea imaginaţia ca pe un proces esenţial şi acceptat al creaţiei. Ţinând cont că ȋn secolul al XX-lea, la ȋnceputul lui, autorii “Alfred William McCoy, Robert Simpson, etc. au constatat că performanţele intelectuale nu sunt corelate cu apariţia ideilor, a soluţiilor originale, în anii 60 o serie de autori au elaborat un ansamblu de metode de diagnoză şi prognoză a creativităţii, care aveau în vedere două dimensiuni principale: imaginaţia şi gândirea divergentă” (Popescu, 2007, p.7). Acestea sunt astfel, premisele stabilite pentru caracterizarea şi elaborarea conceptului de creativitate, care poate influența atât trăsăturile de caracter, cât şi atitudinile care conduc la conturarea unor modelele sociale. Referitor la stabilirea unei definiții a termenului de creativitate, datorită complexității acestuia, nu se poate stabili o singură definiție, deoarece creația este regăsită ȋn domenii variate, astfel că abordarea acesteia este ȋn plină expansiune. În conformitate cu susținerile autorului Stoica Andrei, (1983, p. 5), mai multe remarci ale altor autori au fost identificate. În acest fel, denumirile metaforice oferite creativității de mai mulți autori sunt: “inteligență fluidă”, “gândire divergentă”, “gândire direcționată creatoare”, “imaginația creatoare şi constructivă”, “rezolvare de probleme”. Creativitatea poate fi privită ca cea mai expresivă caracteristică a umanului, totodată fiind definitorie pentru evoluția personalității. Creativitatea a constituit permanent, un “vertij” care a acaparat prin acțiunile sale ascendente, pe de o parte ființa şi personalitatea creatorului, ȋmpins de dorința de a-şi exterioriza propriile idei, motivații și credințe, pe de altă parte şi pe cei din jur, curioși fiind şi fascinați de aspectele inedite. Ea satisface nivelul de inteligență, gradul de maturizare, precum şi modernizarea personalității “creatorului” până ȋn final. Varietatea de abordări oferite conceptului de creativitate poate fi conştientizată ȋn momentul ȋn care vom privi modul de cercetare al dimensiunilor lui din partea unora dintre 8 autorii care l-au studiat. În continuare, voi prezenta anumite definiții regăsite ȋn cadrul literaturii psihologice care ilustrează conceptual ȋn sine. Dintre acestea evidențiez: “Creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de valoare” (Roşca, 1973, p. 16) “Creativitatea presupune o predispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice ȋn sistem de peronalitate” (Popescu- Neveanu, 1980, p. 52). “Creativitatea este aptitudinea de a realiza ansambluri originale şi eficiente plecând de la elemente preexistente” (Jaoui, 1990, p. 70). “Creativitatea este o modalitate integrativă a personalității umane care exprimă ansamblul de calități care duc la generarea noului, la originalitate” (Bădulescu, 1998, p.22). În conformitate cu toate aceste modalități de abordare a creativității o putem defini succint astfel: ȋnsuşire caracteristică individului prin intermediul căreia se ajunge la obținerea unor noi şi originale produse, valoroase atât pentru individul ȋn sine cât şi pentru societatea din care face parte. În mod realmente adevărat, ea reprezintă şi o oportunitate a disponibilității a planului psihologic, de mare amploare, care integrează la un loc: trăsături, operații ale unor procese, competențe care se implică şi interrelaționează ȋn scopul ȋndeplinirii noului la nivelul unor contexte distincte ale activității umane. Totodată, analizând definiţiile mai sus prezente, sub aspectul perspectivelor exigențelor actualele din punct de vedere metodologice, conştientizarea ştiintifică a conceptului de creativitate este indecisă, cu greu fiind definită ȋntr-o formulă unică. Acest fapt oferă libertatea şi deschiderea unor provocări continue, ȋntr-o lume schimbătoare. Rezumând definițiile, caracteristicile şi contribuţiile marilor autori despre procesul creativității, autoarea Mihaela Roco (2001, p. 18) evidenția particularitățile şi calităţile prezentate de acest proces complex. Dintre acestea evidențiem: - productivitatea- este o particularitate care reflectă multitudinea de idei, opinii, soluţii, lucrări şi produse de specialitate, fie materiale fie spirituale; - utilitatea- vizează produsele acţiunii, utilizabile ȋn demersul viitoarei activităţii; - eficienţa- reflectă caracterul economic al randamentululuii acţiunii atins prin utilizarea rezultatelor activităţii de tip creator; 9 - valoarea- este oferită rezultatelor obținute ȋn urma activităţii creatoare, ȋn mod mai exact, importanţa precizată de acestea din punct de vedere teoretic sau practic, identificarea şi oferirea ȋncrederii pe plan social; - ingeniozitatea- este particularitatea care apelează la eleganţă şi la randament din punct de vedere al utilizării metodelor de rezolvare; - noutatea- stabilită ȋn concordanță cu distanţa de-a lungul timpului a creațiilor, lucrurilor, aspectelor, ideilor; - originalitatea- este evaluată şi apreciată ȋn funcție de raritatea ideilor şi rezultatelor obținute, fiind apreciate drept originale cele care ȋşi fac apariția o singură dată în interiorul unei colectivități, deci sunt privite a fi unice. Conceptul de creativitate este amplu şi ofertant, incumbând ȋnsă şi variate întrebări pentru care nu s-au primit ȋncă răspunsuri. Unele dintre aceste ȋntrebări sunt precizate astfel: “Cum ar trebui definită creativitatea? Fiecare idee nouă este creativă? Dacă evaluarea psihologică este esențială, cum ar trebui să fie făcută și de către cine pentru a fi relevantă? Creativitatea este o categorie psihologică sau socială? Procesul creativității este același în știință și în artă sau sunt forme de originalitate fundamental distincte? Asumând că putem recunoaște creativitatea atunci când ea se manifestă cu claritate cum putem să explicăm apariția sa?” (Boden, 1996, p. 1). Astfel, autorul mai sus precizat, ȋn urma inventarierii definiţiilor creativităţii oferite de renumiți autori specialişti, a ajuns la concluzia că numitorul comun al acestora este oferit de reliefarea demersului creaţie ca un proces de combinare a unor aspecte originale ale ideilor vechi, promițătoare să obțină noul ca valoare socială recunoscută. 1.2. Factorii structurali ai creativității Creativitatea, fiind un proces aşa de amplu, poate fi conştientizată ȋn mod corect printr-o abordare şi o perspectivă interdisciplinară şi mai amplă. Creativitatea, constituie astfel, pe lângă o caracteristică de identiate a indivizilor, aşa cum reprezintă rațiunea, limbajul sau capacitatea de simbolizare, şi o modalitate de evidențiere socială a diverselor calități ale planului biologic, educativ, psihic, estetic, moral, etc. pe care aceştia le deţine. În acest fel, personalitatea şi Next >